(4/10) — Visuri mari, standarde înalte și măiestria ca normal
Continuăm seria celor „10 factori pentru învățare transformațională". Crezi că poți deveni foarte bun? Care e limita pe care ți-o setezi singur(ă)? Ei bine, aceea devine și o limită a ce reușești.
După ce am înțeles că starea este fundația învățării, că relațiile pot să ne ajute (sau să ne blocheze), ne-am mutat la credința noastră față de învățare. Ai ales să crezi că poți învăța orice. Pentru că știi că tocmai credința e mentalitatea care deblochează învățarea și schimbarea.
Acum rămâne de văzut: crezi și că poți deveni foarte bun? Care e limita pe care ți-o setezi singur(ă)? Ei bine, aceea devine și o limită a ce reușești.
O școală de la marginea Londrei care a arătat că se poate
Era toamna lui 2018. Locuiam la Londra și căutam modele de învățare excepțională. Călătoria vieții mele.
Am luat metroul ca să ajung într-o școală din suburbie. Mi-a luat o oră în metrou ca să ajung acolo. Era la marginea orașului. Și a societății.
O școală cu provocări mari. O școală unde directorul nu reușea să găsească profesori. O școală care a fost nevoită să angajeze mame ale elevilor — mame care nici măcar nu vorbeau foarte bine engleza. O școală fără multe resurse.
Și totuși, de cinci ani, era una dintre cele mai bune școli din Londra.
Kulvarn Atwal, directorul acestei școli, a știut un lucru. Și l-a spus clar elevilor lui: „Puteți să fiți grozavi la învățare.”
Obiectivul era simplu și spus cu voce tare: toți elevii să fie în top 10% la nivelul Londrei.
Și ce credeți?
Când elevii au avut standarde înalte, au ajuns la acele standarde înalte. Iar Londra e cât România. E ca și când elevii dintr-o școală de la țară sau dintr-o periferie săracă devin cei mai buni din România.
Iată că se poate.
Standardele înalte nu au produs presiune toxică, ci satisfacție, sens și chiar bucurie.
Asta ne spune ceva esențial:
Standardele înalte nu distrug motivația. Din contră, ele pot să o anime.
E aceeași poveste la copii când crede cineva în ei. Și la adulți. Doar la adulți e recomandat să începi chiar tu să vorbești cu tine așa: „Pot fi grozav la ceva.” La ce? Nu la toate. Dar sigur la ceva poți alege să fii grozav.
Standardele înalte care funcționează nu se impun. Se aleg conștient.
Cea mai puternică formă de așteptare nu vine din exterior. Ea apare atunci când există aliniere între trei lucruri: – standardele pe care ți le stabilești tu, – potențialul pe care îl vede și îl reflectă un mentor sau un coach, – prezența efortului și a rezilienței în grupul din care faci parte.
Când aceste trei lucruri sunt în acord, așteptările înalte nu mai sunt o sursă de stres.
Devin o certitudine calmă: „Știu că pot. Știu unde merg. Știu că nu sunt singur(ă).”
A avea așteptări înalte de la tine nu înseamnă să te forțezi. Înseamnă să crezi că poți mai mult și să îți creezi contextul în care să dovedești asta.
Ce ne spune cercetarea: așteptările tale sunt cel mai important factor
În meta-analiza sa monumentală, John Hattie arată clar: așteptările înalte au un impact major asupra rezultatelor.
Așteptările proprii ale elevilor sunt cele mai importante. Urmează așteptările profesorilor. Și apoi așteptările părinților. Și acestea formează o triadă de așteptări care duc la rezultate excepționale.
Ce îți stabilești tu că poți învăța contează mai mult decât orice alt factor.
Iar dacă ești înconjurat de oameni care cred și ei în tine și te susțin, ajungi negreșit să ai rezultate mult mai bune.
De ce funcționează standardele înalte (de tip „mastery”)?
Pentru că ele fac câteva lucruri-cheie: – cer claritate a criteriilor („știu ce înseamnă un rezultat bun”), – oferă motivație în momentele de frustrare („știu că nu sunt încă acolo”), – mută responsabilitatea progresului la cel care învață („știu că e treaba mea să progresez”), – facilitează găsirea de soluții și dezvoltarea rezilienței („știu că se poate și altfel”).
Practici precum self-reported grades (Hattie)— în care elevii își estimează singuri nivelul înainte de evaluare și apoi îl calibrează — au efecte uriașe tocmai pentru că transformă învățarea într-un proces conștient.
La adulți, Anders Ericsson a studiat oameni cu rezultate excepționale.
Cei care ajung la rezultate excepționale își propun să facă lucruri grozave. Din pasiune sau din ambiție. Sau din amândouă.
Acest lucru i-a dus la acele 10.000 de ore de practică deliberată, de încercări repetate până la măiestrie.
Fără criterii clare și ambițioase, tindem să ne sub-evaluăm constant. Și să ne oprim mult prea repede.
De aceea, nu e suficient să crezi că poți învăța. Este la fel de important să crezi că poți învăța și realiza lucruri grozave.
Meriți să ai o iubire și curiozitate față de potențialul tău. Și să ai o fascinație spre o destinație ambițioasă.
Cât de departe ai ajunge în viața ta dacă ți-ai da voie?
Măiestria se construiește mai ușor împreună: efectul Pygmalion și puterea grupului
Credințele în capacitatea de măiestrie sunt aproape magice.
Celebrul efect Pygmalion arată că atunci când profesorii au crezut că au elevi foarte buni, nu s-au oprit până când rezultatele chiar au devenit foarte bune. Chiar atunci când au avut elevi mediocri.
În realitate, elevii din experimentul faimos din anii ‘60 profesorii au fost îndemnați să creadă ca elevii lor sunt excepționali (Nu, nu erau). Credința profesorilor că sunt „excepționali” a dus la așteptări mari. Așteptările mari i-au făcut pe toți să persevereze până când rezultatele au devenit, într-adevăr, grozave.
Fascinant, nu?
Ne ridicăm — sau coborâm — la nivelul oamenilor din jurul nostru. Iar cei în poziții de leadership (fie că sunt profesori, părinți, traineri/coachi sau șefi) au această putere. Să spună constant că excelența e un standard.
Cultura bate strategia.
Standardele grupului din care facem parte (fie că ne naștem în el, fie că îl alegem) devin ușor propriile noastre standarde. Dacă standardul comun este o viață excelentă (sănătate, educație, hărnicie), avem șanse mult mai mari să facem și noi acele alegeri.
Ideal este să fim înconjurați de oameni care ne arată că se poate.
Dar indiferent unde suntem, există această veste minunată: Suntem liberi să ne setăm propriul standard în viață. Și suntem și responsabili pentru asta.
Curajul de a avea obiective mari ne oferă șansa unor rezultate mari.
Visurile mari nu înseamnă perfecțiune. Înseamnă curaj.
Standardele înalte nu înseamnă perfecțiune. Înseamnă să poți atinge măiestria așa imperfect cum ești.
Înseamnă să îți iei potențialul în serios și să îl cultivi cu perseverență. Să fii exact unde ești și, în același timp, să îți setezi cu curaj o destinație la care nici nu știi dacă și cum vei ajunge.
Harvard a creat această metodologie — expediția — tocmai pentru a arăta că învățarea este un proces neliniar, viu, uneori misterios.
Dar are nevoie de o destinație care să te inspire. Nu contează dacă știi sigur că o vei atinge. Contează să fie suficient de motivantă încât să continui să cauți drumul spre ea.
Ce fel de expediție este viața ta?
Ce fel de expediție este viața ta? Spre ce destinație te îndrepți? Unde vrei să ajunge peste câțiva ani? Dar peste 10 sau 20? Cum ai putea să fii curios cât de departe poți ajunge în 2026?
Un vis mare te poate duce mult mai departe decât ai crede posibil. Și, cu siguranță, îți oferă o viață mai interesantă.
Uneori nu visăm mare pentru că nu știm cum. De aceea, la OSCA, am adaptat expediția de la Harvard și am transformat-o în metodă de transformare de viață. La noi acasă sau la noi la muncă, acum avem o metodă care funcționează.
Și, bineînțeles, am creat o etapă de Visare în expediția de transformare. Un moment în care îți dai voie să te gândești la viața ta așa cum ți-ai dori-o, dincolo de limitările uzuale.
Când a fost ultima dată când ai visat? Ei bine, în expedițiile OSCA, o dată la 2 luni poți să visezi și să îți clarifici un nou vis mare, un obiectiv ambițios pentru viața ta și să și începi să acționezi.
Expediția OSCA îți oferă cadrul ca să fii suficient de optimist încât să îți propui ceva grozav. Și îți dă și procesul realist ca să te ghideze să faci toți pașii mici care te duc acolo.
În următorul articol, vei citi despre pașii mici și micro-obiceiurile care te ajută ca, în 15 minute pe zi, să îți transformi visurile mari în realitate